Toate acestea apar pentru că de fapt iubirea şi teama adesea par să meargă mână în mână. Din nefericire sau din fericire acesta este modul în care iubirea funcţionează. Unii dintre noi se tem că vor fi abandonaţi, descoperiţi, cunoscuţi, judecaţi, alţii se tem că vor fi invadaţi, sufocaţi, cenzuraţi, neînţeleşi, dezamăgiţi. Unii dintre noi se tem să nu repete o greşeală sau să nu fie urmăriţi de trecut. Uneori ne temem pentru noi sau pentru cei pe care îi iubim, alteori teama este doar un semn că relaţia are şanse reale şi că nouă ne pasă. Cu toţii am fi foarte fericiţi şi liniştiţi dacă cineva ne-ar putea spune cu siguranţă cum va arăta viitorul. Însă în lipsa acestor informaţii şi mai ales atunci când nu ştim ce gândeşte sau ce simte partenerul, care sunt planurile, priorităţile sale, temerile sale, devenim confuzi, agitaţi, nesiguri. Fără aceste informaţii de multe ori teama domină gândurile şi comportamentele noastre şi ca urmare trăim şi acţionăm în relaţia noastră conduşi mai degrabă de teama şi nu de iubire. Ca să cultivăm şi să protejăm relaţia nostră de iubire este necesar să ne lăsăm conduşi de iubire şi nu de teamă. Însă acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri pentru că înseamnă să ne învingem teama şi să facem lucrurile pe care teama ne sfătuieşte să nu le facem. Să iubeşti şi să rămâi într-o relaţie de iubire este aproape un act de eroism. Ca să trăim experienţa intimităţii emoţionale autentice este nevoie ca sufletul nostru să fie foarte iubitor şi în egală măsură, foarte curajos.
text copiat de pe mindinstitute.ro/curajul-de-a-iubi
Ce putem face pentru a urma iubirea şi nu teama în relaţia noastră de cuplu ? Să ne conectăm la celălalt, să îl cunoaştem: Orice facem în viaţă este despre a ne conecta la ceva sau la cineva: suntem conectaţi la prieteni, munca, casa, copii, animale, comunităţi. Atunci când conexiunea este bună ne simţim bucuroşi şi fericiţi; atunci când conexiunea este rea ne simţim furioşi şi mizerabil. În absenţa unor conexiuni cu sens avem sentimentul de gol, de pustiu, de disperare. Să-l cunoaştem pe celălalt este ceea ne ţine conectaţi şi ne ţine împreună. Să ne asumăm riscul de a fi cunoscut: Într-o relaţie de iubire este nevoie să ne dăm şansa de a fi cunoscuţi. Trebuie să ne dechidem inima, trebuie să devenim vulnerabili. Când vine vorba de construirea sau cultivarea unei relaţii de iubire autentice, pe termen lung nu există alternativa de a juca „safe” sau în siguranţă. Singura variantă de protecţie este să avansăm încet, să ne lăsăm cunoscuţi încetul cu încetul, să ne asumăm riscul de a fi vulnerabili în unităţi de măsură pe care le putem tolera. De multe ori eşuăm în a-l lăsa pe cel drag să ne cunoască pentru că nu este nimic mai înspăimântător decât să intri într-o relaţie în care, în realitate, nu ai nimic de oferit decât pe tine însuţi. Să avem răbdare: Într-o relaţie de iubire trebuie să supravieţuim unui lanţ nesfârşit de conectări şi deconectări unul de la celălalt, date de activităţile zilnice. Conectarea înseamnă mii de bucăţele puse împreună din nou şi din nou mereu de-a lungul timpului. Cum ne oprim să facem asta, conexiunea devine fragilă, şubredă şi uşor de rupt. Dacă spunem că ne cunoaştem de prea mult timp şi nu mai este nimic de vorbit, atunci este timpul să începem să ne uităm la uşile persoanei noastre pe care niciodată nu le deschidem, la uşile unde îl descurajăm pe celălalt să le deschidă şi care nu lasă relaţia să se dezvoltae mai departe. Este nevoie de mult curaj să ne uităm la aceste uşi şi de încă mai mult curaj să le dechidem, dar asta face diferenţa între singurătate (în unul sau în doi) şi o relaţie de iubire preţioasă. Să nu confundăm intimitatea emoţională cu sexualitatea: Intimitatea fizică este fabuloasă şi importantă, dar în absenţa intimităţii emoţionale, pur şi simplu nu este de ajuns; nu este de ajuns dacă ne dorim o relaţie stabilă, de durată, de iubire. Intimitatea fizică când înlocuieşte intimitatea emoţioală nu crează o conexiune autentică, nu ne împiedică să rămânem străini, de multe ori ne asigură şansa să rămânem străini. Să găsim un EU cu care putem trăi uşor: Teama apare ori de câte ori încercăm să fim altcineva decât suntem noi de fapt şi apoi facem eforturi să trăim ca şi cum am fi acea persoană. Ne place sau nu, singura persoana care poate trăi într-o relaţie reală şi autentică pe termen lung este doar propria noastră persoană. Şi dacă relaţia are probleme sau nu merge, vrem să ştim că nu merge pentru noi, şi nu pentru că am ascuns adevăratul eu din mine. Să rezistăm provocării temerilor noastre: Să trăim teama într-o relaţie de iubire este ca şi cum am călări un cal nedomesticit. Dacă rezişti suficient de mult, calul va obosi şi totul va deveni mai uşor. Dacă suntem atenţi la temerile noastre şi la emoţiile noastre de frică sau panică, ele ne pot învăţa multe lucruri. Avem nevoie de teama pentru a învăţa despre relatie, despre noi înşine şi despre nevoile noastre de dezvoltare în general.
Toate acestea apar pentru că de fapt iubirea şi teama adesea par să meargă mână în mână. Din nefericire sau din fericire acesta este modul în care iubirea funcţionează. Unii dintre noi se tem că vor fi abandonaţi, descoperiţi, cunoscuţi, judecaţi, alţii se tem că vor fi invadaţi, sufocaţi, cenzuraţi, neînţeleşi, dezamăgiţi. Unii dintre noi se tem să nu repete o greşeală sau să nu fie urmăriţi de trecut. Uneori ne temem pentru noi sau pentru cei pe care îi iubim, alteori teama este doar un semn că relaţia are şanse reale şi că nouă ne pasă.
ResponderEliminarCu toţii am fi foarte fericiţi şi liniştiţi dacă cineva ne-ar putea spune cu siguranţă cum va arăta viitorul. Însă în lipsa acestor informaţii şi mai ales atunci când nu ştim ce gândeşte sau ce simte partenerul, care sunt planurile, priorităţile sale, temerile sale, devenim confuzi, agitaţi, nesiguri. Fără aceste informaţii de multe ori teama domină gândurile şi comportamentele noastre şi ca urmare trăim şi acţionăm în relaţia noastră conduşi mai degrabă de teama şi nu de iubire.
Ca să cultivăm şi să protejăm relaţia nostră de iubire este necesar să ne lăsăm conduşi de iubire şi nu de teamă. Însă acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri pentru că înseamnă să ne învingem teama şi să facem lucrurile pe care teama ne sfătuieşte să nu le facem. Să iubeşti şi să rămâi într-o relaţie de iubire este aproape un act de eroism. Ca să trăim experienţa intimităţii emoţionale autentice este nevoie ca sufletul nostru să fie foarte iubitor şi în egală măsură, foarte curajos.
text copiat de pe mindinstitute.ro/curajul-de-a-iubi
Ce putem face pentru a urma iubirea şi nu teama în relaţia noastră de cuplu ?
ResponderEliminarSă ne conectăm la celălalt, să îl cunoaştem: Orice facem în viaţă este despre a ne conecta la ceva sau la cineva: suntem conectaţi la prieteni, munca, casa, copii, animale, comunităţi. Atunci când conexiunea este bună ne simţim bucuroşi şi fericiţi; atunci când conexiunea este rea ne simţim furioşi şi mizerabil. În absenţa unor conexiuni cu sens avem sentimentul de gol, de pustiu, de disperare. Să-l cunoaştem pe celălalt este ceea ne ţine conectaţi şi ne ţine împreună.
Să ne asumăm riscul de a fi cunoscut: Într-o relaţie de iubire este nevoie să ne dăm şansa de a fi cunoscuţi. Trebuie să ne dechidem inima, trebuie să devenim vulnerabili. Când vine vorba de construirea sau cultivarea unei relaţii de iubire autentice, pe termen lung nu există alternativa de a juca „safe” sau în siguranţă. Singura variantă de protecţie este să avansăm încet, să ne lăsăm cunoscuţi încetul cu încetul, să ne asumăm riscul de a fi vulnerabili în unităţi de măsură pe care le putem tolera. De multe ori eşuăm în a-l lăsa pe cel drag să ne cunoască pentru că nu este nimic mai înspăimântător decât să intri într-o relaţie în care, în realitate, nu ai nimic de oferit decât pe tine însuţi.
Să avem răbdare: Într-o relaţie de iubire trebuie să supravieţuim unui lanţ nesfârşit de conectări şi deconectări unul de la celălalt, date de activităţile zilnice. Conectarea înseamnă mii de bucăţele puse împreună din nou şi din nou mereu de-a lungul timpului. Cum ne oprim să facem asta, conexiunea devine fragilă, şubredă şi uşor de rupt. Dacă spunem că ne cunoaştem de prea mult timp şi nu mai este nimic de vorbit, atunci este timpul să începem să ne uităm la uşile persoanei noastre pe care niciodată nu le deschidem, la uşile unde îl descurajăm pe celălalt să le deschidă şi care nu lasă relaţia să se dezvoltae mai departe. Este nevoie de mult curaj să ne uităm la aceste uşi şi de încă mai mult curaj să le dechidem, dar asta face diferenţa între singurătate (în unul sau în doi) şi o relaţie de iubire preţioasă.
Să nu confundăm intimitatea emoţională cu sexualitatea: Intimitatea fizică este fabuloasă şi importantă, dar în absenţa intimităţii emoţionale, pur şi simplu nu este de ajuns; nu este de ajuns dacă ne dorim o relaţie stabilă, de durată, de iubire. Intimitatea fizică când înlocuieşte intimitatea emoţioală nu crează o conexiune autentică, nu ne împiedică să rămânem străini, de multe ori ne asigură şansa să rămânem străini.
Să găsim un EU cu care putem trăi uşor: Teama apare ori de câte ori încercăm să fim altcineva decât suntem noi de fapt şi apoi facem eforturi să trăim ca şi cum am fi acea persoană. Ne place sau nu, singura persoana care poate trăi într-o relaţie reală şi autentică pe termen lung este doar propria noastră persoană. Şi dacă relaţia are probleme sau nu merge, vrem să ştim că nu merge pentru noi, şi nu pentru că am ascuns adevăratul eu din mine.
Să rezistăm provocării temerilor noastre: Să trăim teama într-o relaţie de iubire este ca şi cum am călări un cal nedomesticit. Dacă rezişti suficient de mult, calul va obosi şi totul va deveni mai uşor. Dacă suntem atenţi la temerile noastre şi la emoţiile noastre de frică sau panică, ele ne pot învăţa multe lucruri. Avem nevoie de teama pentru a învăţa despre relatie, despre noi înşine şi despre nevoile noastre de dezvoltare în general.